|

Adelin Soare confirmă eșecul negocierilor de la CF Dunărea

adelin soareAdelin Soare, membru AGA a făcut o declarație la sfârșitul ultimei runde de negocieri dintre Florin Cârligea și reprezentanții Conpet Cireșu și fotbaliști. Soare a confirmat eșecul negocierilor pe care am anunțat-o anterior: ” Păstrarea lotului a fost una dintre condițiile impuse de noii investitori. În urma întâlnirii dintre acționariatul CF Brăila și potențialii investitori s-a mers în fața jucătorilor cu o nouă ofertă, mai generoasă față de cea de luni. Jucătorilor li s-a promis acoperirea datoriilor pe care CF Brăila le inregistrează către ei, integral, în două sau trei tranșe, din care prima în următoarele șapte zile, iar restul până la încheierea campionatului pe 1 iunie 2014. Li s-a propus înjumătățirea salariilor pentru următoarele 6 luni urmând ca în cazul în care la sfârșitul sezonului regulat echipa se clasa pe primele 6 locuri, restul de bani să devină primă de obiectiv, bani pe care ar fi urmat să-i primească după terminarea play-offului.  Dacă echipa nu s-a clasa pe primele 6 locuri, și nu s-ar fi calificat pentru play-off, jucătorii urma să rămână cu salariile la jumătate până la încheierea contractelor.
Soare a confirmat eșecul negocierilor : ”Din păcate, jucătorii au refuzat și oferta asta, dorind să-și ducă la bun sfârșit contractele pe care le au incheiate iar potențialii investitori au plecat. Nu cred că se vor mai intoarce, au făcut și dumnealor concesii. Jucătorii o țin pe a lor, investitorii pe a lor”.
Noni Moldoveanu

URL scurt: http://braila24.ro/?p=34563

avatar Publicat de pe 15 Ian 2014. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT, GALERIE MULTIMEDIA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...