|

Admiterea în liceu în 2014

bacalaureatAdmiterea în liceu se va face pe baza mediei la evaluarea naţională în pondere de 75%, restul de 25 la sută fiind dat de media din gimnaziu.

Până anul acesta, nota la admitere era calculată ca medie artimetică a mediilor de la evaluare şi din gimnaziu.

Potrivit legislaţiei în vigoare, se pot înscrie în învăţământul liceal şi elevii care au obţinut medii sub 5 la evaluarea naţională.

REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015.

Din 4 până în 8 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli.

După ce baza de date va fi verificată de Comisia Naţională de Admitere, în 15 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 16 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 25 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de ADMITERE va avea loc în perioada 16 -31 iulie. În perioada 16-21 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 24 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 24-25 iulie.

În 25 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma înscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 28-31 iulie vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 4-5 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Angelina Singurelu

 

URL scurt: http://braila24.ro/?p=40336

avatar Publicat de pe 4 Iul 2014. Publicat in ACTUALITATE, BREAKING NEWS, GALERIE MULTIMEDIA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...