|

Brăilenii pleacă în masă în străinătate

De ani de zile, zeci de mii de brăileni iau drumul Europei în căutarea unui trai decent, liniştit şi mai ales cinstit. Agenţiile de plasare forţă de muncă bat recorduri după recorduri în ceea ce priveşte numărul de oameni plasaţi în joburi în spaţiul comunitar.

„Avem doar un an de  când am luat fiinţă dar deja am trimis cu contracte ferme de muncă peste 300 de persoane în spaţiul comunitar, în special în Italia, Spania, Grecia. Dacă anul trecut am trimis la muncă în străinătate, din iunie până la 1 ianuarie 104 persoane, anul acesta  doar în prima lună au fost acceptate 203 dosare, iar 67 de persoane deja sunt la muncă în diferite colţuri ale Europei” ne-a declarat Mariana Leu de la o firmă de plasare forţă de muncă în străinătate.

Interesant este însă faptul că se cunoşte o creştere alarmantă a persoanelor cu studii superioare şi postliceale care doresc să părăsească ţara.

„Dacă la început aveam în mare parte persoane necalificate care solicitau să muncească mai ales în construcţii, bărbaţii şi îngrijitori de bătrâni sau copii femeile, acum avem foarte multe cereri din partea unor ingineri, medici, profesori, care vor să plece către alte ţări”, ne-a explicat Azrelian Voineag, jurist firmă de plasare forţă de muncă.

Cine câştigă şi cine pierde?

Chiar dacă este vorba de salarii de 700-1000 de euro, în vest, unde de  multe ori trebuie plătită şi chiria, mulţi dintre cei care vor dă plece spun că mai degrabă se chinuie acolo decât aici unde legile şi birurile se modifică, în defavoarea cetăţeanului, peste noapte.

„Dar sincer, după 20 de ani de muncă la linia de producţie şi alti 12 în învăţământ, cu 25% din salariu luaţi, mă bate gândul să plec şi eu. Din păcate tot mai multe cadre didactice gândesc la fel, ceea ce nu este deloc bine pentru viitoarele generaţi. Ajungem să ne luăm lumea în cap la bătrâneţe, doar ca să scăpăm de haosul şi nebunie de la noi”, ne-a declarat d-na Elena Jorescu care studia listele cu oferte afişate pentru locuri de muncă în străinătate.

Odată cu plecarea în străinătate, societatea însăşi este cea care are de pierdut. Numai dacă ne gândim cu cât se reduce numărul de plătitori la asigurările de sănătate. Acesta înseamnă mai puţini bani pentru spitale, pentru medicamente. Iar cei care vor purta povara pentru toţi cei peste 370.000 de brăileni sunt doar cei circa 87 000 plătitori, iar numărul acest este în continuă scădere.

Dorin Udrea

URL scurt: http://braila24.ro/?p=15033

avatar Publicat de pe 31 Ian 2012. Publicat in ACTUALITATE, ANCHETE, BREAKING NEWS, Reporter indiscret, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...