|

Cadouri teatrale la ,,Maria Filotti”

După cele trei concerte rafinate, propunând concepte muzicale extrem de diferite,Teatrul Maria Filotti pregăteşte în luna aprilie un program dens, cu titluri noi, valoroase şi incitante. Astfel, în primul weekend, sâmbătă 5 aprilie, la Sala Studio, de la ora 18.00, are loc spectacolul „Casa” de Evgheni Grîşkovet, în regia Sânzianei Stoican iar duminică, 6 aprilie, tot de la ora 18.00, la Sala Mare, comedia de cursă lungă „Papagaliţa şi curcanul”, spectacol regizat de Radu Nichifor.

 

Următorul weekend prilejuieşte bucuria reîntâlnirii iubitorilor de teatru cu spectacolul „Leonce şi Lena” de Georg Buchner, iar în 13 aprilie, la Sala Studio, de la ora 19.00, al doilea episod din proiectul TMF Independent, eveniment în care va fi prezentat spectacolul independent „Ce zile frumoase!”, produs de UNTEATRU Bucureşti, un titlu exponenţial pentru dramaturgia universală modernă, scris de Samuel Beckett.

Miercuri, 16 aprilie, în săptămâna dinaintea Sfintelor Sărbători de Paşti este programată premiera unui nou spectacol marca Victor Ioan Frunză, cu un text clasic al unui mare dramaturg maghiar, Ferenc Molnar, al cărui titlu este „Liliom – Viaţa şi moartea unui vagabond – Legendă din viața de periferie”.

 

Tudoriţa Tarniţă

URL scurt: http://braila24.ro/?p=37454

avatar Publicat de pe 3 Apr 2014. Publicat in ACTUALITATE, Arta. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...