|

UPDATE. Fotbal, play-out. Sâmbătă, la Galați,încercăm să trecem Dunărea. CF Brăila- Unirea Tărlungeni 0-2. Cronica meciului

braila-tarlungeniUPDATE.Următorul meci al echipei noastre se jocă sâmbătă, la Galați, cu Dunărea.

Pe o vreme excelentă, doar 200 de spectatori au venit vineri dimineaţă pe stadionul „Municipal” din Brăila pentru a vedea la faţa locului primul meci al CF Brăila din cadrul play-out-ului.

Dacă în partida jucată în urmă cu vreo trei săptămâni brăilenii câştigau după autogolul lui Vlăscanu, de această dată s-a văzut că braşovenii au venit în oraşul de pe malul Dunării hotărâţi să câştige toate cele trei puncte puse în joc.

În cele din urmă, Unirea Târlungeni s-a impus cu scorul de 2-0 (1-0), la capătul uni meci în care elevii antrenaţi de Alin Pânzaru au mimat fotbalul.

Nici nu începuse bine meciul că braşovenii au reuşit deschiderea scorului: Marcaş a centrat în careu, perfect, pentru Elek, iar acesta a reluat cu capul din 6 metri imparabil, în dreapta lui Comănescu: 0-1.

Până la pauză am asistat la un joc anost făcut de ambele formaţii iar ocaziile de poartă au lipsit cu desăvârşire. Dima a trimis o minge „telefonată” de pe la vreo 29 de metri, dar şutul a fost prea anemic pentru a-l învinge pe Stamatin care a reţinut fără nicio problemă   Şi braşovenii au avu un „şut” a lui Antoche de la 25 de metri care nu i-a produs nicio emoţie lui Comănescu. A mai fost un şut al aceluiaşi jucător de la 7 metri, pe colţul scurt, dar Comănescu a reuşit să respingă mingea jugătorului advers. CF Brăila a beneficiat de mai multe lovituri de colţ, rezolvate calm de jucătorii braşoveni.

Brăilenii au început bine partea secundă cu gândul că mai pot întoarce rezultatul, iar în min. 46, Ivan, a trimis cu capul de la 5 metri, lovitura de colţ executată de Cl. Ionescu. Apoi, Ignat a şutat de puţin pe lângă vinclu dela 14 metri(min. 47) iar în min. 68, brăilenii au ratat cea mai mare ocazie de a egala:Câmpeanu a aşezat pefect ominge pentru Ochia, alfat în poziţie centrală la numai 10 metri, dar şutul mijlocaşului brăilean a trecut pe lângă poarta uni Stamatin „bătut”! Aceeaşi fază s-a repetat în minutul 73, ratangiu fiind de asta Roşu, care a primit o minge aşezată de Frunză! Apoi Frunză şi Cl. Ionscu s-au certat pentru o lovitură liberă de la 20 metri lateral dreapta, executată de Cl. Ionescu „în plopi”!  Braşovenii nu renunţă la luptă şi în min.83 Elek i-a centrat foarte bine lui Postolache, dar „capul” acestuia a trecut pe alături. Apoi în minutul 90+2Frunză a avut ultima şansă de a marca, dar lovitura liberă executată de el de le la vreo 25 de metri a fost reţinută cu siguranţă de Stamatin.

La ultima fază a meciului Frunză a pierdut o minge la mijlocului terenului, Pop a scăpat singur spre poarta brăileană şi cu un şut plasat din interiorul careului a stabilit rezultatul final: 0-2(min. 90+4)

Etapa viitoare brăilenii se vor deplasa la Galaţi pentru meciul cu Dunărea.

CF Brăila – Unirea Târlungeni  0-2 (0-1)

au marcat: Elek (min. 5), şi Pop (min.- 90+3)

 

CF Brăila: Comănescu – Petean, Ignat, Ivan, Necoară – Neagoe (min 65: Câmpeanu), Ochia (min. 80: Spiridon), Frunză, Roşu – Dima (min. 88:Stângaciu), Cl. Ionescu. Antr: Alin Pânzaru.

Unirea Târlungeni: Stamatin – Vlăsceanu, Barbu, Tatarciuc, Frâncu – Antoche, Brujean, Marin (min. 78: Postolache), Marcaş – Elek (min. 86: Neculai), Antal (min. 69: Pop). Antr: Ghe. Balint.

Cartonaşe galbene: – / Stamatin, Frâncu, Marcaş, Elek.

Au arbitrat foarte bine: Ionuţ Coza (Ilfov), Daniel Hulubei (Vaslui)şi Florin Burlacu (Constanţă)

Andri Voicast

 

 

 

URL scurt: http://braila24.ro/?p=38328

avatar Publicat de pe 24 Apr 2014. Publicat in SPORT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...