|

Clienţii băncilor merg la o nouă instanţă: Tribunalul Specializat Bucureşti intră în funcţiune la 1 martie

Ministerul Justiţiei va înfiinţa de la începutul lunii martie 2014 un tribunal specializat pentru Bucureşti care va judeca cauzele din domeniul economic. În competenţa acestor instanţe vor intra, cel mai probabil, şi litigiile care vizează clauzele abuzive din contracte.
În urmă cu două săptămâni, a fost modificată legea privind organizarea judiciară. Actul normativ prevede condiţiile în care pot fi înfiinţate instanţele specializate pe teritoriul României. Aceste instanţe vor acoperi în special procesele legate de domeniul economic (societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă). Lista exactă a competenţelor va fi definită prin ordin al ministrului de Justiţie, şi litigiile care intră în sfera de competenţe vor fi automat transferate către aceste instanţe, potrivit legii.

Un astfel de ordin nu există încă. Însă, potrivit Ministerul Justiţiei, iniţiativa are deja, din data de 19 noiembrie, avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru punerea în funcţiune în municipiul Bucureşti a unui tribunal specializat.

„Având în vederea creşterea constantă a numărului de cauze înregistrat la nivelul Tribunalului Bucureşti şi necesitatea diminuării duratei de soluţionare a cauzelor în domenii sensibile, cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri şi a economiei, în general, s-a decis ca, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 01.03.2014 să se înfiinţeze „Tribunalul Specializat Bucureşti.” Domeniile în care va funcţiona şi statul de funcţii al acestui nou tribunal specializat se vor stabili până la data de 15 ianuarie 2014, pentru a se putea întreprinde demersurile operaţionalizării acestuia”, se arată în răspunsul dat de Ministerul Justiţiei unei solicitări a ECONOMICA.NET.

Ministerul spune că a fost sesizat de către CSM în septembrie cu propunerea ca acest tribunal să preia cauzele care sunt judecate în prezent de cele două foste secţii comerciale alte Tribunalului Bucureşti, precum şi judecătorii care judecă în cele două secţii.

„În motivarea solicitării, Tribunalul Bucureşti a învederat pe de o parte, volumul mare de activitate înregistrat în domeniul insolvenţei şi în alte materii dintre cele menţionate mai sus, în comparaţie cu volumul de activitate al tribunalelor specializate cu o competenţă similară, precum şi al altor tribunale cu volum de activitate apropiat de cel al Tribunalului Bucureşti, iar pe de altă parte, ponderea întregii cazuistici în aceste domenii din totalul activităţii acestei instanţe judecătoreşti (21% în anul 2010 şi 27% în anul 2011)”, se mai arată în răspunsul trimis redacţiei noastre.

Proiectul de ordin al ministrului justiţiei privind punerea în funcţiune începând cu data de 01.03.2014, în municipiului Bucureşti, a „Tribunalului Specializat Bucureşti” va fi afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei, mai precizează instituţia.

Clauzele abuzive mai aşteaptă până la primăvară

La 1 octombrie au intrat în vigoare două noi articole la legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, care spun că procesele pornite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau de asociaţiile de consumatori pot duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele care le conţin.

Aceste modificări au venit cu legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din februarie 2013, însă au fost amânate la solicitarea sistemului bancar şi a Băncii Naţionale. Instituţiile de credit au acuzat pierderi mari dacă unele clauze contractuale ar fi eliminate din portofoliu, în cazul în care instanţele ar urma să pronunţe împotriva lor, aşa cum au făcut-o în unele cazuri pe speţe individuale.

Băncile au cerut să se judece doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aceste speţe, deşi legea actuală spune că se judecă la Tribunal şi Curtea de Apel.

Însă, potrivit ministrului Robert Cazaciuc tribunalele specializate „ar putea primi şi competenţa de soluţionare a acestei categorii de cauze”,

Deşi au trecut aproape două luni de când ANPC sau asociaţiile de consumatori pot ataca aceste clauze abuzive în instanţă, astfel încât hotărârile să aplice pentru toţi consumatorii afectaţi, până în acest moment nu s-a întâmplat nimic.

În mod bizar, preşedintele ANPC, Bogdan Nica, declara că va cere instanţelor să extindă prevederile sentinţelor în accepţiunea actuală a legii 193/2000 din litigiile aflate deja pe rolul instanţelor – deşi o astfel de acţiune poate fi cu greu aprobată de magistraţi.

Tot Nica declara acum mai bine de o lună că în mai puţin de două săptămâni va prezenta o analiză pe clauzele abuzive din contracte. Analiza aşteptată nu a fost încă finalizată, iar despre un proces nu poate fi încă vorba, din informaţiilepe care le deţinem. ANPC aşteapă în acest moment mişcarea Ministerului de Justiţie şi nu vrea să se grăbească pentru a nu-şi periclita şansele de reuşită.

Între timp asociaţiile de consumatori aşteaptă şi ele anul viitor pentru a începe o acţiune.

Victor Negroponte

URL scurt: http://braila24.ro/?p=33029

avatar Publicat de pe 19 Feb 2013. Publicat in ECONOMIE, Povesti de succes. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...