|

Conpet Cireșu a câştigat la Feteşti

conpet ciresu Ieri după amiază, la Feteşti a avut loc meciul dintre Rapid din localitate şi Conpet Cireşu din cadrul etapei a şasea play-out, liga a treia, seria a doua. Brăilenii s-au impus cu scorul de 3-2 după ce, la pauză, conduceau gazdele cu 2-1.

„Cireşarii”au început bine meciul şi în minutul 3, Radu a scăpat singur dar goal-keeperul gazdelor a blocat şutul jucătorului brăilean iar la lovitura de colţ care a urmat, Crăciun a trimis cu capul milimetric peste transversală!A venit însă minutul 8 şi brăilenii au deschis scorul: Crăciun a profitat de o neânţelegere între portarul gazdelor şi fundaşii centrali ai Rapidului şi a reuşit să împingă mingea în plasă de la 6 metri: 0-1!   În minutul 33, gazdele au restabilit egalitatea. Tudorel Ivan a scăpat singur în careul brăilean, portarul Soare l-a faultat fiind apoi eliminat, tot Ivan reuşind să transforme penaltyul:1-1! Apoi, în minutul 43, vor prelua conducerea: a fost o lovitură de colţ executată de Axinte, şi Marcu a reluat cu capul în plasa porţii apărate acum deVasilache: 2-1! În prima parte brăilenii ar fi putut marca cel puţin o dată dar Radu (min.12), Nicoliţă (min. 21) şi Bogoş (min. 28) au ratat din situaţii incredibile!

După pauză, Nicoliţă va marca golul de 2-2, dup o centrare perfectă venită de la Radu, 2-2 (min. 49). În minutul 54, brăilenii vor prelua din nou conducerea: Nicoliţă a pătruns în careu, l-a driblat pe portarul gazdelor, i-a pasat excelent lui Radu, care de la numai 4-5 metri, a marcat golul care le-a adus brăilenilor alte trei puncte în cont.

La 3-2 pentru ei, brăilenii se joacă cu ocaziile iar Crăciun (min. 60), Nicoliţă (66), Radu (72) şi Lupu (80, 84)  se joacă cu nervii lui Vasile Darie ratând nepermis de mult.

După meci, tehnicianul de la Conpet Cireşu ne-a declarat:”Felicit întreaga echipă pentru modul în care a jucat astăzi. Chiar dacă au ratat destul de mult, este bine că am câştigat! Pentru a fi scăpaţi şi matematic de la retrogradare mai avem nevoie de numai trei puncte, pe care sper să le obţinem etapa viitoare când vom juca cu Callatis Mangalia, acasă!”

În celălalt din play-outul ligii a treia seria a doua:

Sporting Lieşti – Oţelul II Galaţi  1-1

Conpet Cireşu se află acum pe locul al treilea cu 24 de puncte, şi va juca în etapa viitoare, cu Callatis Mangalia, meci care se va disputa sâmbăta viitoare cu începere de la ora 18, pe stadionul „Municipal”!

Noni Moldoveanu

URL scurt: http://braila24.ro/?p=39565

avatar Publicat de pe 18 Mai 2014. Publicat in EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...