|

Constantin Mihăila nu mai este director ARR Brăila. Nicolae Jipirescu, din nou șef interimar

bebi mihaila, arr

Una dintre cele mai zbuciumate structuri teritoriale ale Ministerului Transporturilor, ARR Brăila, a suferit iarăși schimbări la nivelul conducerii.
Detașarea inspectorului șef Constantin Mihăilă (PNL) a încetat și în locul său a fost numit, interimar, Nicușor Jipirescu, care ocupă acest post de fiecare dată când puterea politică abramburește ARR Brăila…
De fapt, după cum ne-a declarat Constantin Mihăilă, el trebuia să susțină pe 6 martie un examen de confirmare pe funcția în care fusese, până atunci, doar ”detașat”. Doar că PNL s-a rupt de PSD iar examenul a fost anulat. Lui Mihăila tocmai îi expirase detașarea pe funcția respectivă, astfel că a fost numit interimar, nu se știe pentru cât timp, Jipirescu!
Să mai spunem că Mihăilă, pilot de profesie, a mai ocupat acest post în vremea PDL. În vremea lui Boc, deși este foarte apreciat în Ministerul Transporturilor, chiar de secretarii de stat ai PDL, fost trimis…în hangar… pentru că avea și pensie…
Apoi i-a fost (ni) ”micită” și pensia dar, după victoria USL în alegeri, Ministerul și-a reamintit de el fiind numit, din nou șef, la ARR.
Când puterea politică nu se va mai amesteca în administrație, atunci va progresa și România…
Andri Voicast

URL scurt: http://braila24.ro/?p=38973

avatar Publicat de pe 5 Mai 2014. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...