|

Crimă la stâna de oi. Cioban ucis cu cuțitul

Un cioban de 40 de ani a fost omorat, azi-noapte, în județul Brăila, cu mai multe lovituri de cuțit. Criminalii ar fi patru indivizi necunoscuți care  l-ar fi atacat pe cioban și pe ajutoarele sale, doi băieți de 12 si 17 ani. Polițiștii și procurorii au demarat cercetarile iar câinii de urmă i-au dus pe anchetatori până într-un sat din apropierea stanei.

Potrivit declarațiilor martorilor, la miezul nopții a apărut o caruță în care se aflau patru bărbați veniți, probabil, la furat de oi. Alertați de câini, cei trei ciobani au ieșit să-i înfrunte pe hoți însă cei doi adolescenți și-au pierdut repede curajul și-au luat-o la fugă peste camp lăsandu-l singur pe bărbatul mai în vârstă.  Cateva ore mai tarziu, spun ei, cand și-au făcut curaj să se întoarcă la stana, l-au găsit pe bărbat mort. La stână a sosit o ambulanță, însă echipajul nu a putut decât să constate decesul bărbatului. Ciobanul fusese înjunghiat în spate și avea un  traumatism de coloana cervicală.

De la Brăila, la locul crimei a fost trimisă o echipă operativa formată din politiști, criminaliști și procurori, care a demarat imediat cercetarile. Câinii de urmă aduși în ajutor  i-au dus pe anchetatori până la satul din apropierea stanei.

Politistii au stabilit un cerc de suspecși, din care nu au fost excluși nici cei doi adolescenti, și speră ca în cel mai scurt timp să afle cine l-a ucis pe cioban.

Bărbatul lucra la  stână de mai bine de 5 ani și era dintr-un sat din județul Buzău. Cei doi baieși sunt brăileni, din  Mircea Vodă.

In cursul zilei de astazi tânărul de 17 ani care a declarat  că ciobanul ar fi fost atacat și ucis  de 4 persoane necunoscute, a fost reținut de politiști și este principalul suspect în acest caz. Maine, tanărul va fi prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Andri Voicast

URL scurt: http://braila24.ro/?p=26347

avatar Publicat de pe 28 Sep 2012. Publicat in SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...