|

Efective suplimentare de jandarmi pe durata minivacanţei de 1 Mai

Jandarmi

 

 

Pe timpul minivacanţei de 1 Mai, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila va suplimenta efectivul care execută misiuni de ordine publică, cu scopul de a asigura cetăţenilor un climat optim de ordine şi siguranţă.

 

Echipajele de jandarmerie vor executa, atât independent cât şi în sistem integrat, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi etc., pentru a fi în măsură să intervină de urgenţă pentru prevenirea sau combaterea, la nevoie, a incidentelor ce ţin de ordinea şi liniştea publică.

Jandarmii brăileni reamintesc că organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

„În perioada în care vă aflaţi în locuri publice destinate relaxării, nu lăsaţi bunurile personale nesupravegheate. Nu este indicat să purtaţi la dumneavoastră, în locurile de agrement, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare ori sume mari de bani. În momentul în care parcaţi autoturismul, verificaţi cu atenţie dacă acesta este închis şi dacă toate geamurile acestuia sunt şi ele închise”, a transmis brăilenilor Sorin Neftode, purtător de cuvânt al Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila.

 

Tudoriţa Tarniţă

 

URL scurt: http://braila24.ro/?p=38771

avatar Publicat de pe 30 Apr 2014. Publicat in SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...