|

La următoarele alegeri, președinții secțiilor de votare pot avea 10 clase

vot,votareAutoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis (prin hotărîrea numărul 15), pe 18 februarie 2014, să modifice condiţiile de întocmire şi avizare a listelor pe care se află persoanele care pot deveni şefi de secţii de vot. Apariţia hotărîrii AEP în „Monitorul oficial” a fost semnalată, în premieră, de săptămânalul „Kamikaze”.

Conform acestui document, două sînt principalele modificări aduse de Autoritate procedurii prin care un cetăţean poate deveni şef de secţie de vot: în primul rînd, se impune obligativitatea ca pretendenţii la această poziţie să fi „absolvit învăţămîntul general obligatoriu” (articolul 4, alineatul 3) şi, în al doilea rînd, se prevede că pot ajunge pe listele cu cetăţeni din care sînt aleşi şefii de secţii de vot şi aceia care nu au mai participat la vreun scrutin din această poziţie (prin derogare, conform articolului 7, alineatul 3, unde se spune că „în procedura de avizare pot intra şi persoanele care au participat la cel puţin un program de instruire organizat de AEP”).

Victor Negroponte

URL scurt: http://braila24.ro/?p=33361

avatar Publicat de pe 17 Mar 2014. Publicat in ACTUALITATE, ADMINISTRATIE, BREAKING NEWS, GALERIE MULTIMEDIA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...