|

Marcel Sâmpetru, audiat din nou de procurorii anticorupție

La sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au fost citaţi să se prezinte, luni, Marcel Sâmpetru şi Mihai Vlad. La ieşirea din sediul DNA, cei doi nu au făcut nicio declaraţie.

Avocatul fostului şef al SIPI Ilfov a spus că acesta nu a dorit să discute cu procurorii despre relaţia cu judecătoarea Georgeta Barbălată.

Marcel Sâmpetru a fost citat să se prezinte la DNA pentru a participa la percheziţionarea informatică a unor telefoane mobile şi a altor dispozitive electronice ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor din acest dosar.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că procurorii anticorupţie au descărcat în serverele DNA mai multe date din telefoanele ridicate la percheziţii, precum şi din cartelele acestora, care urmează să fie analizate.

Potrivit surselor citate, procedura va continua în această săptămână, urmând să fie percheziţionat laptopul lui Marcel Sâmpetru ridicat de la CSM în timpul percheziţiilor.

Judecătoarea Georgeta Barbălată a fost pusă sub învinuire în dosarul penal în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de Vlad Mihai, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov şi faţă de procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru.

Vlad Mihai este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, George Bălan este cercetat pentru complicitate, iar Marcel Sâmpetru de instigare la această infracţiune.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a ICCJ, pentru favorizarea infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, în 27 iulie fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în data de 10 iulie 2012, Georgeta Barbălată, după ce a aflat de existenţa unei solicitări de autorizare a efectuării percheziţiilor domiciliare, formulată de DNA, l-a avertizat pe Vlad Mihai, învinuit într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, că este posibil ca domiciliul său să fie percheziţionat şi că ar putea să aibă probleme la DNA, legate de anumite „servicii” pe care le-ar fi făcut procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru.

„Procedând în acest mod, judecătoarea Barbălată Georgeta i-a asigurat învinuitului Vlad Mihai timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare, ce ar fi putut constitui mijloace de probă, îngreunând astfel urmărirea penală”, arată DNA.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că există date şi indicii temeinice că, în perioada martie – iunie 2012, învinuiţii Vlad Mihai, George Bălan şi Marcel Sâmpetru au exploatat în interes personal informaţiile furnizate de cel dintâi, în calitate de şef al serviciului de informaţii al Ministerului de Interne pe judeţul Ilfov.

Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, de la Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiind de sprijinul unor persoane din mediul politic, nu s-au sfiit să recurgă la mijloace mai degrabă înţelegerilor de tip mafiot, pentru a accede la funcţiile pe care şi le doreau, susţin anchetatorii DNA.

„Încercările de a manipula numirile din interior instituţiilor care prezintă interes pentru politicieni sunt cu atât mai reprobabile cu cât beneficiază de sprijinul şi de aportul unor persoane care au funcţii de conducere în cel mai înalt for al magistraţilor, cu atribuţiuni directe în procedura de numire al procurorului şef al DNA şi al procurorului general al României”, arată procurorii anticorupţie în referatul de începere a urmăririi penale.

Conversaţiile grupului constituit din comisarul şef Mihai Vlad – şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov, procurorii Marcel Sâmpetru şi George Bălan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov şi liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, ar face dovada interesului politic „în aservirea instituţiilor cu atribuţii în combaterea corupţiei şi a marii infracţionalităţi economico-financiare, cu acordul celor chemaţi, cel puţin la nivel teoretic, să asigure evitarea imixtiunilor politicului în activitatea justiţiei”, potrivit procurorilor.

În opinia anchetatorilor, relevant este faptul că discuţiile se poartă între persoane cu putere decizională în sistemul judiciar şi persoane cu funcţii de conducere în interiorul unui partid politic aflat la guvernare.

În urma monitărizării grupului a reieşit faptul că acesta obişnuia să se întrunească într-un restaurant din Bucureşti. Patronul restaurantului era anunţat atunci când se dorea organizarea unei întâlniri şi asigura conspirativitatea întrevederilor, punând la dispoziţie un separeu, precum şi prin preluarea telefoanelor mobile ale celor prezenţi, la solicitarea lor, pentru evitarea înregistrării discuţiilor purtate de ei.

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 10 iulie, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM.

Secţia pentru procurori a CSM a dispus, în 11 iulie, suspendarea din funcţie a lui George Bălan, procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, şi suspendarea din funcţie şi încetarea detaşării la CSM a lui Marcel Sâmpetru, procuror în cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Marcel Sâmpetru, detaşat în aparatul tehnic al Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Resurse Umane, şi-a depus la CSM demisia din magistratură.

Comisarul şef Vlad Mihai, cercetat de DNA pentru divulgare de informaţii secrete către persoane neautorizate, a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov şi delegat la DGIPI, unde va desfăşura activităţi specifice care nu presupun accesul la informaţii clasificate, a informat, în 12 iulie, instituţia.

Andri Voicast

URL scurt: http://braila24.ro/?p=24707

avatar Publicat de pe 30 Iul 2012. Publicat in ACTUALITATE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...