|

Minivacanţa de 1 Mai: Programul complet al evenimentelor organizate pe litoral

litoralConcerte rock, hip-hop, electro sau folk, festivaluri de modă, expoziţii şi parade de maşini moderne şi de epocă vor fi organizate în staţiunile de pe litoral pentru cei peste 30.000 de turişti care sunt aşteptaţi să ajungă la mare în minivacanţa de 1 Mai.
Goblin debutează Festivalul „Înregistrat în România”. În fiecare noapte până în 3 mai vor fi concerte cu Alternosfera, Şuie Paparude, C.T.C., Subcarpaţi, E.M.I.L., ZOB, Vali Umbra, AFO, Infinitu’ aka Sfântu’8, Flou Rege, Chesarion.

Startul oficial al distracţiei pe litoral va fi dat în ziua de 1 mai, de parada cu maşini de epocă, motociclete, maşini off-road şi de raliu, care se vor deplasa, de la ora 10.00, pe traseul Mamaia – Năvodari – Constanţa – Eforie – Constanţa – Mamaia.

„Parada Litoralului Românesc a devenit deja o tradiţie de 1 Mai. Ca şi anul trecut, turiştii şi constănţenii pot să participe alături de noi pe tot traseul stabilit. Parada va avea prima oprire în Năvodari, unde se va face deschiderea oficială a sezonului estival 2014, şi va continua cu defilarea prin Eforie, Constanţa şi Mamaia. În toate staţiunile de pe litoral vor avea loc, în 1 şi 2 mai, spectacole şi concerte pentru primii noştri turişti din acest an”, afirmă preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.
În seara zilei de 1 mai, de la ora 19.00, pe scena special amenajată pe plaja din zona Cazino Mamaia va avea loc un spectacol multietnic de muzică şi dansuri, iar în încheiere cei prezenţi vor avea parte de un show de lasere şi o lansare de sute de lampioane pe cerul staţiunii, deasupra mării.
Pe toată perioada minivacanţei, în staţiunea Mamaia vor fi organizate zeci de concerte pe plaje şi în cluburi, susţinute de Holograf, Mihai Mărgineanu, Loredana, Faydee, Adrian Eftimie, Adrian Stănescu, What’s Up, Sis, Izhevski, Rosario Internullo, DJ Optick, Elf, Fouchat, Victor Stancov, BOg, Capote, Alin G, Bogdan, Hash Hendrex, Ciorty, Gianni Callipari şi mulţi alţii. De asemenea, Mamaia va găzdui, între 1 şi 4 mai, festivalurile Sunwaves 15 şi The Mission.

Şi în celelalte staţiuni de pe litoral vor fi organizate diferite manifestări şi petreceri pentru turiştii care vor veni la mare în această minivacanţă. Astfel, la Năvodari, în Tabăra Delfinul, pe 1 Mai, de la ora 11.00, vor cânta What’s Up, Axinte, Lorenna, Violeta Constantin, Autentic, Sylvie, Aurel Moga, iar seara se va încheia cu un show de lasere. În corturile amenajate în apropierea scenei vor fi organizate expoziţii, sesiuni de face-painting, se vor realiza şi printa fotografii.

La Eforie vor fi organizate petreceri câmpeneşti, concerte de muzică pop, expoziţie de antichităţi şi un festival de muzică şi dans pentru copii, iar la Costinesti, pe plaja din zona Obelisc vor avea loc jocuri sportive, jocuri pe plajă şi spectacole cu trupe de folk şi rock.
La Neptun va fi Festivalul Internaţional Crazy Salsa Fest, care se va desfăşura până în 5 mai în incinta complexului turistic 2D. Pe perioada evenimentului vor fi organizate seminarii cu instructori şi antrenori de dans.

Tot în Vama Vache, pe lângă Festivalul „Înregistrat în România”, La Canapele Party va fi organizat şi Folk’n’Roll, unde vor concerta Ţapinarii, pe 1 mai, Fără Zahăr pe 2 mai, Timpuri Noi – 3 mai şi Emisia2 în 4 mai.

Şi fanii sporturilor auto vor avea parte de evenimente speciale – o etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2014, organizată la Constanţa, în parcarea unui centru comercial şi 1 Mai Tuning Fest, pe faleza care leagă staţiunile Saturn şi Venus.

Cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2014 se va desfăşura pe un circuit cu lungimea de 1.000 de metri, la start aliniindu-se peste 60 de piloţi. Pe lângă competiţia de karting, evenimentul mai cuprinde un concurs auto pentru amatori, precum şi demonstraţii oferite de către unii dintre cei mai buni piloţi de drift, viteză în coastă sau raliu. La 1 Mai Tuning Fest, spectatorii vor fi încântaţi cu expoziţii de tuning auto şi moto, concursuri de Drag Racing, Drift GP, de îndemanare auto şi moto, demonstraţii cu piloţi ai Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, drift, numere de stunt şi show, petreceri până dimineaţa cu DJ Harra şi multe alte surprize.
Sursa mediafax.ro

URL scurt: http://braila24.ro/?p=38757

avatar Publicat de pe 30 Apr 2014. Publicat in Fitze, MONDEN, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...