|

Proiectului JOB- FINDER, lansat astăzi la Brăila. 770 de persoane din Brăila, Galați, Iași și Suceava vor beneficia de formare și consiliere

someriS.C. RU-EUROPE S.R.L., AJOFM Brăila, AJOFM Suceava și Centro de Estudios INFER S.L. au lansat proiectul strategic POSDRU/125/5.1/S/128997, intitulat “JOB-FINDER: Formare, INformare şi asistenţă în DEzvoltarea carierei şi Reintegrarea profesională”, în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 25.06.2014, la Brăila.
JOB FINDER este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 ”INVESTEȘTE ÎN OAMENI!”, Axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare” Domeniu Major de Intervenție: 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare”. Proiectul are o durată de implementare de 18 luni, în intervalul aprilie 2014 – octombrie 2015 și se va desfășura în județele Brăila, Galaţi, Iaşi, Suceava, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Promovând adaptabilitatea şi flexibilitatea și oferind consiliere și asistență, “JOB-FINDER” își propune ca până în luna octombrie a anului 2015 să contribuie la creșterea oportunităților de ocupare și facilitarea integrării pe piața muncii pentru persoanele fără loc de muncă din Regiunile Sud-Est și Nord-Est prin oferirea serviciilor integrate de măsuri active de ocupare. Serviciile pe care S.C. RU-EUROPE S.R.L. și partenerii săi le pun la dispoziția beneficiarilor cuprind campanii de informare și conștientizare privind promovarea inițiativelor locale de combatere a șomajului, cât și de promovare a culturii antreprenoriale în rândul tinerilor, servicii de consiliere și orientare, activități de formare, ateliere de Dezvoltare
Personală, servicii de mediere și asistență personalizată în funcție de nevoile și specificul fiecărui participant.
Între obiectivele specifice ale proiectului se numără dezvoltarea și operaționalizarea unui sistem JOB-FINDER – respectiv o platformă e-assistance pentru formare și consiliere, informare și autoevaluare, precum și un portal web pentru găsirea unui loc de muncă – ce vizează stimularea și promovarea unor măsuri flexibile și inovative de ocupare în rândul membrilor grupului țintă, constituindu-se astfel ca un instrument al sustenabilității prezentului proiect.
JOB-FINDER își propune de asemenea îmbunătățirea capacității de ocupare și combaterea atitudinii demoralizatoare asociate ipostazei de șomer și însușirea abilităților necesare reintegrării pe piața muncii a 770 de persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă și șomeri din regiunile SE și NE. Cu scopul stabilirii unui itinerariu profesional și activării acestora pe piața muncii, li se va facilita accesul la servicii de consiliere și orientare profesională, ateliere de dezvoltare personală și autostimă și, subsecvent, la servicii de mediere, pe parcursul a 17 luni. JOB-FINDER mai are în vedere și promovarea inițiativelor locale privind stimularea ocupării prin crearea unei rețele de factori relevanți pe piața
muncii.
712 persoane din zonele vizate, persoane inactive, șomeri și persoane în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de 32 de programe de formare prin intermediul cărora vor asimila și dezvolta cunoștințe profesionale necesare inserției/reinserției profesionale în vederea facilitării accesului la ocupare. 770 de persoane vor participa la activități de informare și consiliere profesională și 275 de șomeri de lungă durată participanți la programe integrate, dintre care 138 de femei și 85 de tineri.
Între specializarile disponibile prin cele 32 de programe de formare se număra: Manichiură, Pedichiură, Lucrator în comerț, Brutar, Babysitter, Ospătar (chelner), Vânzător în unități de alimentație, Lucrator în cultura plantelor, Lucrator
confecții piele și înlocuitori, Peisagist, Lucrator în creșterea animalelor.
În cadrul proiectului se vor mai organiza 24 de ateliere de creștere a stimei de sine, pentru 120 de participanții și 2 burse de locuri de muncă, la care vor
participa în total 200 de persoane. Dintre participanți, 100 de candidați vor beneficia de preselecție și de facilitarea relației cu angajatorii. Ținta
organizatorilor proiectului este ca minim 13% din rândul participanților certificați în cadrul programelor integrate să acceada pe piața muncii.
În paralel, 300 de locuitori din zonele aferente celor 4 județe vizate – persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă și șomeri – vor participa la o campanie de promovare a antreprenoriatului, ce include atât ateliere organizate la nivel regional, cât și 2 schimburi de experiență transnaționale. Prin intermediul acestei campanii se urmărește stimularea antreprenoriatului, facilitându-se astfel noi oportunități de ocupare și crescând numărul de inițiative de afaceri independente.

Angelina Singurelu

URL scurt: http://braila24.ro/?p=40277

avatar Publicat de pe 25 Iun 2014. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...