|

Sistemul informatic de emitere a actelor de stare civilă, funcţional spre finele anului 2014. Solicitantul va prezenta doar buletinul, iar ofiţerul de stare civilă îi va da actele pe loc

Sistemul informatic de emitere a actelor de stare civilă, proiect în valoare de 35 milioane de euro, va deveni funcţional spre finele anului 2014, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.

„La finele proiectului, fiecare primărie din România va echipamentele necesare pentru emiterea actelor de stare civilă. Solicitantul, când va înainta cererea, va avea obligaţia să prezinte doar cartea de identitate, iar ofiţerul de stare civilă îi va da actele pe loc. Simplificarea acestui proces, foarte stufos şi consumator de timp în prezent, se va face prin interoperabilitatea bazelor de date de la mai multe instituţii, care vor comunica prin conexiuni securizate”, a spus Nica.

El a adăugat că sistemul va deveni funcţional spre finele anului 2014, durata de realizare fiind de 18 luni de la data semnării contractului.

„În următoarele trei luni va avea loc evaluarea proiectului şi va începe licitaţia. Dacă nu vor fi contestaţii, credem că sistemul va deveni funcţional spre finele anului viitor. Vor fi scanate zeci de milioane de documente de stare civilă, practic arhiva din ultima 100 de ani”, a mai spus ministrul.

Potrivit datelor ministerului, în 2011 au fost emise 1,23 milioane de acte de stare civilă.

Realizarea sistemului va avea ca efecte creşterea gradului de transparenţă a prelucrării datelor de stare civilă, reducerea birocraţiei şi, implicit, a necesităţii de deplasare a cetăţeanului la oficiile de stare civilă, reducerea timpului necesar emiterii unui certificat de stare civil şi gestionarea coerentă şi asistată, prin mijloace IT, a unui volum important de activităţi de stare civilă.

Pentru acest proiect au fost alocate 154 milioane de lei, din care aproximativ fonduri europene – 127,358 milioane de lei bugetul de stat – 26,642 milioane de lei.

Printre beneficiarii proiectului se numără Direcîia Generală de Asistenţă Socială, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Finanţelor, Casa Naţională pentru Pensii Publice, Casele de pensii private, Casa de Pensii Militare, Institutul Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Curtea de Conturi.

Angelina Singurelu

URL scurt: http://braila24.ro/?p=29057

avatar Publicat de pe 29 Apr 2013. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Comentate recent

  • piese auto ieftine: Nu există o soluție ieftină în adevăratul sens al cuvântului. Există soluția cumpărăturilor...
  • cristina vacariu: Vinovat de moartea fratiorului meu este Domnul Colonel Vacariu, adica tata. Din copilarie am fost...
  • Florea: Locuiesc la casa apa de ploaie se duce in pamint nu se scurge in canalizare atunci de ce trebuie platit oare....
  • iren: in bucuresti CAR-Purile camataresc pensionarii si le iau casele metoda este simpla ii aduc in imposibilitate de...
  • Ovidiu Nicolaescu: Similar cu ce a patit un realizator TV care investiga un subiect similar dar in Bucegi… Se...